UEFA a oferit o serie de cifre statistice legate de Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, înaintea finalei dintre Spania şi Anglia, care va avea loc duminică, la Berlin (ora 22:00).
0 Belgia a jucat nouă meciuri eliminatorii la EURO, dar nu a avut niciodată parte de prelungiri.
1 Au fost două premiere în Grupa E – România a câştigat grupa, iar Ucraina a făcut egal la EURO. Danemarca a trecut în premieră de grupe în ediţii consecutive, Slovenia şi Georgia s-au calificat pentru prima oară din grupe, Spania a încheiat grupa fără a primi gol, iar Anglia a atins finala unui turneu major pentru prima oară în afara ţării. Selecţionata Three Lions a fost prima echipă care ajunge în finală după ce a fost condusă în optimi, sferturi şi semifinale.
2 Golul lui Francisco Conceicao, pentru Portugalia, contra Cehiei, a făcut să se alăture unui grup exclusivist de taţi şi fii, după ce tatăl său Sergio Conceicao a înscris la EURO 2000. Cealaltă pereche de tată şi fiu care a marcat la EURO a fost compusă din italienii Enrico Chiesa (1996) şi Federico Chiesa (2020).
3 Diogo Costa a devenit primul portar care a apărat trei penalty-uri la loviturile de departajare la EURO, în meciul în care Portugalia a eliminat Slovenia în optimile de finală. El a fost şi primul portar care nu a primit gol la loviturile de departajare. În acelaşi timp, campionii en titre au fost eliminaţi în optimile de finală la ultimele trei ediţii (Italia la EURO 2024, Portugalia la EURO 2020, iar Spania la EURO 2016). Gareth Southgate a devenit al treilea antrenor care atinfe două finale de EURO, după germanii Helmut Schoen şi Berti Vogts.
4 În urma victoriei cu Elveţia, patru din cele cinci sferturi de finală ale Angliei la EURO au fost decise la loviturile de departajare. Patru din cele cinci meciuri eliminatorii ale Elveţiei la EURO s-au decis la penalty-uri.
5 Germania a învins Scoţia cu 5-1, devenind prima echipă care marchează cinci goluri în meciul de deschidere în istoria EURO, din 1960, când Iugoslavia a dispus de Franţa cu 5-4, în timp ce Harry Kane a devenit al cincilea jucător care a marcat în mai mult de o semifinală EURO, după Valentin Ivanov, Viktor Ponedelnik, Dragan Dzajic şi Cristiano Ronaldo.
6 Ronaldo a devenit primul jucător care joacă la şase ediţii ale EURO, prima fiind cea din 2004. Ronaldo şi-a îmbunătăţit recordul de apariţii la EURO (30) şi, la vârsta de 39 de ani şi 151 de zile, a stabilit recordul de cel mai vârstnic jucător care a transformat un penalty la EURO la loviturile de departajare. Nu a reuşit să adauge recordului său de goluri la turnee finale europene (14), astfel că elveţianul Xherdan Shaqiri rămâne singurul jucător european care a marcat la ultimele şase turnee finale majore (EURO şi Cupa Mondială). Spania a devenit prima echipă care câştigă şase meciuri la o singură ediţie a EURO, prin victoria contra Franţei, în semifinale.
8 Spania şi Italia s-au înfruntat pentru a opta oară la EURO, un record. A fost pentru a cincea ediţie consecutivă în care s-au înfruntat. Germania a câştigat meciul său de deschidere pentru a opta oară (record).
9 Franţa nu a câştigat ultimul său meci din grupă la niciunul din ultimele sale nouă turnee finale majore, de la victoria cu Togo (2-0), la Cupa Mondială din 2006 (cinci egaluri, patru eşecuri). Les Bleus nu au pierdut primul lor meci la EURO în faza grupelor niciodată (7 victorii, 3 egaluri).
11 Albania a devenit prima echipă care marchează contra Italiei în prima repriză la un meci din faza grupelor la EURO din 2008, punând capăt unei serii de 11 meciuri.
13 Ngolo Kante a stabilit un record pentru cele mai multe meciuri jucate la EURO în echipa învinsă (7 victorii, 6 egaluri), când Franţa a trecut de Portugalia în sferturile de finală (excluzând meciurile cu lovituri de departajare). Seria sa a fost întreruptă de Spania, în semifinale. Southgate s-a calificat în finală fără a fi pierdut vreunul din cele 13 meciuri ale sale la EURO (8 victorii, 5 egaluri) ca antrenor (excluzând loviturile de departajare) – cea mai lungă serie pentru un antrenor din istoria EURO.
16 Adolescentul spaniol Lamine Yamal a scris istorie devenind cel mai tânăr jucător care a jucat la EURO, în meciul cu Croaţia (3-0), la 16 ani şi 338 de zile. Apoi a devenit cel mai tânăr marcator într-o semifinală, 24 de zile mai târziu.
18 În etapa a treia din faza grupelor, portarul german Manuel Neuer a bifat a 18-a sa apariţie la EURO, doborând recordul meciurilor jucate de un portar, italianul Gianluigi Buffon (17).
19 Turcul Arda Guler a devenit cel mai tânăr marcator la debutul său la EURO, când a înscris contra Georgiei, la 19 ani şi 114 zile, doborând recordul lui Cristiano Ronaldo cu 14 zile.
20 Mijlocaşul englez Jude Bellingham a devenit cel mai tânăr jucător care evoluează în două turnee finale EURO, la 20 de ani şi 353 de zile, după care a fost cel mai tânăr care a evoluat în două sferturi (21 ani şi 7 zile).
23 Albanezul Nedim Bajrami a marcat cel mai rapid gol din istoria EURO, contra Italiei, după 23 de secunde, doborând vechiul record deţinut de rusul Dmitri Kiricenko (67 de secunde). Maghiarul Dominik Szoboszlai (23 ani şi 234 de zile) a devenit cel mai tânăr căpitan de la EURO.
27 Niciunul din cele 27 de meciuri jucate de Cehia la EURO nu s-a încheiat fără goluri.
29 Georgia a devenit a 29-a echipă care faza eliminatorie la EURO. Portarul georgian Ghiorghi Mamardaşvili a reuşit să apere 29 de şuturi în cele patru meciuri jucate de echipa sa, cu 13 în plus faţă de orice alt portar până atunci.
36 Selecţionerul Germaniei, Julian Nagelsmann (36 ani şi 327 de zile), a devenit cel mai tânăr antrenor care conduce o echipă la EURO, depăşindu-l pe fostul selelecţioner al Sloveniei, Srecko Katanec, cu doar şase zile, în timp ce Kylian Mbappe a atins o viteză de 36,5 km/h, fiind cel mai rapid jucător de la un turneu final european.
38 Când Luka Modric (38 ani şi 289 de zile) a marcat contra Italiei, căpitanul Croaţiei a doborât recordul de cel mai vârstnic marcator de la EURO, deţinut de austriacul Ivica Vastic, în timp ce spaniolul Jesus Navas (38 ani, 231 de zile) a devenit cel mai vârstnic jucător de câmp care evoluează într-o semifinală de EURO sau Cupă Mondială.
41 Fundaşul portughez Pepe a devenit cel mai vârstnic jucător de la EURO în meciul câştigat cu 2-1 contra Cehiei, iar apoi şi-a îmbunătăţit recordul în meciurile contra Turciei, Sloveniei şi Franţei, în ultimul având 41 de ani şi 130 de zile.
50 Egalul dintre Olanda şi Franţa din faza grupelor a pus capăt unei serii de 50 de meciuri de la EURO în care s-a marcat. Precedentul 0-0 s-a înregistrat în meciul Anglia – Scoţia, de la EURO 2020.
64,8 Portugalia a avut o posesie medie de 64,8% în cele cinci meciuri jucate la EURO 2024, nicio echipă nereuşind să depăşească 60% până în finală.
91,2 Procentajul Germaniei la pase complete, cel mai mare dintre cele 24 de echipe prezente la turneul final.
100 Golul marcat de Kevin Csoboth, prin care a adus victoria Ungariei în faţa Scoţiei (1-0), în minutul 100, a fost cel mai tardiv gol marcat în timpul regulamentar în istoria EURO.
114 Înaintea finalei de duminică, s-au marcat 114 goluri la EURO 2024, cu o medie de 2,28 de goluri pe meci. Austriacul Michael Gregoritsch a marcat, contra Turciei, golul 100 la acestei ediţii.
255 Totalul de 255 de mingi recuperate de Spania este cel mai mare, de departe, al unei echipe la un EURO.
The post Cele mai interesante statistici de la EURO 2024 appeared first on spotmedia.ro.